bandawellcomesaanou.gif

Decebal Iuliu Gorea

Home
Scurt Istoric / Our History
Componenta / Componence
Activitati si colaboratori / Activities and parteners
Repertoriu / Repertory
Album Foto / Photo Album
Articol Colinde Alicante
Portofoliu / Portofolio
Contactati-ne! / Contact Us!
Noi Altfel - Video

decebalnet.jpg

 

          Numele meu e Decebal, am 24 de ani şi sunt originar din satul Lita, judeţul Cluj. Mi-am început studiile la Şcoala generală numărul 20 din Cluj-Napoca, iar apoi am urmat cursurile Seminarului Teologic Liceal Ortodox din Cluj-Napoca, între anii 1995-2000. Am continuat apoi cu Facultatea de Teologie Ortodoxă din acelaşi oraş urmând Specializarea Teologie Pastorală, între anii 2000-2004. Actualmente sunt masterand al acestei Facultăţi în cadrul Specializării Biblică-Sistematică.

            Pasiunea mea pentru muzică a apărut începând din clasa a IX-a, în cadrul cursurilor de muzică bisericeacă şi mai ales în cadrul ansamblului coral, realizat de părintele Petru Stanciu. În acea perioadă, la iniţiativa unui coleg de-al meu, Orzeiu Rafael, am format un mic grup coral, numit Agapis, care era dirijat de Rafael. Timpul a trecut, o parte din cei care formau acel grup au intrat la Facultatea de Teologie din Cluj, alţii s-au orientat spre alte Facultăţi şi în felul acesta grupul coral Agapis s-a destrămat. Cu toate acestea, dragostea pentru muzica corală nu a încetat. Astfel, o dată intraţi la Facultate am constituit o altă formaţie corală, care a primit numele Renaşterea” şi pe care am dirijat-o. Între timp am avut onoarea de a fi cooptat şi în corul de cameră Predania”, dirijat de Marius Sâmpelean, alături de care am concertat în mai multe ţări europene precum: Austria, Germania, Olanda, Slovenia sau Italia. Totodată am cântat şi în Corala preoţilor clujeni, dirijată de Pr. Prof. Dr. Petru Stanciu, Corul mixt al Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Cluj, dirijat de Pr. Prof. Dr. Vasile Stanciu, Corul bărbătesc al Seminarului Teologic din Cluj, dirijat de Pr. Prof. Dr. Petru Stanciu, precum şi în Corul mixt al Universităţii Babeş-Bolyai.

          În toamna anului 2003, împreună cu trei colegi am alcătuit un cvartet, care urma să dea răspunsurile la strană, în cadrul parohiei Sfântul Apostol Andrei din Cluj. Părintele paroh al acestei biserici, Prof. Dr. Petru Stanciu, a avut un rol important în constituirea grupului coral de mai târziu, care va primi denumirea Sfântul Apostol Andrei”. Ceilalţi 3 membri ai acestei formaţii au fost angajaţi de părintele ca şi cântăreţi la biserica sfinţiei sale şi cooptaţi ulterior în grupul nostru.     

        În felul acesta s-a constituit formaţia noastră corală, care şi-a păstrat componenţa amintită până în prezent şi pe care am onoarea să o dirijez. Îmi place să cred că totul a pornit de la prietenia legată între noi şi de la dragostea de a cânta împreună şi sper ca aceste sentimente să ne anime şi pe viitor.

Copyright: Ioan Popa-Bota, Grupul Coral "Sfantul Apostol Andrei" Cluj-Napoca